luni, 30 iulie 2007

Clasamentul divorturilor

Trei, doi, unu, start! Start la divorţ. În clasamentul celor mai scurte căsnicii din show-biz-ul mioritic, conduc cei care au stat împreună doar trei luni.
Dragostea durează trei ani?! S-o creadă Frederic Beigberder, autorul cărţii cu acelaşi titlu! În rândul unor vedete din România, dragostea durează trei luni. Şi căsnicia la fel. Atât au rezistat cele mai scurte mariaje din show-biz-ul mioritic. După luna de miere au urmat încă două de ceartă şi, în final, despărţirea cu acte-n regulă.
Aşa cum spunea prezentatorul tv Liviu Stanciu, prieteniile mai lungi de-o săptămână sunt adevărate relaţii! Iar cele mai lungi de-o lună sunt deja considerate "căsnicii"!

GHINION. După trei luni şi câteva zile de măritiş, Elena Cârstea a hotărât să se despartă, oficial, de omul de afaceri Ionuţ Laza. Interpreta a fost cea care s-a prezentat la Judecătoria Sectorului 1 din Bucureşti pentru a introduce acţiunea de divorţ. Dar unde-i lege nu-i tocmeală. Iar legea prevede ca de la încheierea căsătoriei până la desfacerea acesteia să treacă cel puţin un an. Iar cei doi s-au văzut în situaţia de-a nu putea scăpa unul de celălalt: fiindcă au convieţuit doar trei luni, cererea nu le-a fost primită. Elena a insistat, a revenit însoţită de o avocată, invocând nepotrivirea de caracter.
Se pare că a doua căsnicie a solistei a fost mai cu noroc. Chiar dacă a fost amânată de trei ori. E drept că Elena a ezitat, dar de data aceasta mariajul a rezistat. "Mă pot răzgândi şi în ultima zi", spunea cântăreaţa. Mai bine înainte decât după! Interesant este faptul ca fetiţele adoptate de interpretă, Sanda şi Adriana, au fost cele care au încurajat-o pe mama lor să se mărite din nou. De data aceasta cu un cetăţean american. Elena a rămas prietenă cu bărbaţii pe care i-a iubit, cu o singură excepţie: primul soţ. Artista nu vrea să-l mai vadă niciodată pe Ionuţ Laza, fiindcă, a declarat ea, a rănit-o foarte tare. Atât de tare, încât nici nu mai vrea să-şi mai amintească de el.

GRABA STRICĂ TREABA. Ceea ce părea a fi nunta anului s-a transformat, tot după trei luni, în divorţul anului. Astrele nu le-au surâs Mariei Marinescu şi lui Ion Ion Ţiriac. S-au îndrăgostit la prima vedere, s-au grăbit să-şi pună pirostriile şi s-au şi despărţit în mare grabă. Vestea, anunţată la 1 aprilie a părut pentru toată lumea o păcăleală. Cununia a fost făcută în Vinerea Mare, tot la Primăria Sectorului 1. Ioana Pavelescu, mama Mariei, a aflat de la televizor, o dată cu toată lumea, că fata ei se mărită. Toate acestea nu prevesteau lucruri prea bune. S-au hotărât să-şi unească destinele după trei săptămâni de la începerea idilei şi s-au separat după trei luni.

DESPĂRŢIRI ÎN LANŢ. Campioni demni de Cartea Recordurilor sunt Adriana Bahmuţeanu şi Silviu Prigoană, care
s-au căsătorit în toamna anului 2003. S-au întors de la Amsterdam din luna de miere şi s-au oprit direct la tribunal. În ianuarie 2004 s-au recăsătorit, la Las Vegas, şi iar s-au despărţit, după alte trei luni. Împăcarea a durat doar până în luna august, când Prigoană a introdus din nou acţiunea de divorţ. În total, patru divorţuri în patru ani! În cazurile Adrian Mutu – Alexandra Dinu, Claudiu şi Lidia Niculescu sau Dana Războiu – Ovidiu Brânzan au durat mai mult scandalurile şi acuzaţiile decât căsnicia în sine. În concluzie, lumea se grăbeşte! Nu mai e ca pe vremea Mădălinei Manole, să divorţezi după 15 ani de mariaj! Probabil în cel mai scurt timp se va trece la căsătoriile virtuale, căci cele de o zi, practicate de Ziua Îndrăgostiţilor, sunt deja depăşite!

sursa: jurnalul.ro

Niciun comentariu: