sâmbătă, 28 iulie 2007

Andra - face cadou o masina


Andra i-a cumpărat maşină tatălui său

Andra e una dintre cele mai bine plătite cântăreţe din muzica ... Deşi câştigă, din concerte, câteva mii de euro pe lună, Andra nu a apucat, încă, să-şi deschidă o afacere proprie. Totuşi, din ce a economisit până acum, cântăreaţa a reuşit să-şi cumpere un apartament în Bucureşti şi o maşină nouă pentru tatăl său, o dubiţă, cu care să meargă şi la spectacole.
Andra e nedespărţită de tatăl său, Mihai Alexandru, care îi e impresar şi care o însoţeşte la absolut toate concertele şi apariţiile televizate. Cântăreaţa îi e extrem de recunoscătoare că, încă de la începuturile sale muzicale, din anul 1999, el s-a mutat împreună cu ea la Bucureşti, sacrificându-şi, practic, familia. În calitate de manager, domnul Alexandru o ţine din scurt pe fiica sa şi nu-i permite niciodată să vorbească despre onorariile de la concerte. Invitată la emisiunea "Conferinţa de presă" de la Antena 2, iubita lui Măruţă a refuzat să spună care a fost cea mai mare sumă primită vreodată la un spectacol, deşi moderatoarea, Diana Munteanu, a insistat foarte mult să primească un răspuns. Andra s-a rezumat să spună doar că cei mai mulţi bani se primesc în noaptea de Revelion. Va începe şcoala de şoferi în toamnă Referitor la bani, Andra nu a investit, până acum, într-o afacere, aşa cum fac majoritatea vedetelor. Recent, ea şi-a achiziţionat un apartament în Bucureşti, în valoare de peste 100.000 de euro, iar tatăl său şi-a schimbat, de curând, maşina. Pentru a îmbina utilul cu plăcutul, acesta şi-a achiziţionat un Mercedes cu şapte locuri, cu care Andra şi dansatoarele sale să meargă la concerte. Cântăreaţa nu are, încă, permis de conducere, însă intenţionează să înceapă şcoala de şoferi în această toamnă şi-şi doreşte pentru început o maşină mică, uşor de condus.
A filmat videoclip cu Alb Negru
Săptămâna aceasta, Andra a filmat, alături de băieţii de la Alb Negru, videoclipul piesei "Fierbinte", care va apărea luna viitoare. Protagoniştii s-au ferit de cele peste 40 de grade din Capitală, filmările desfăşurându-se atât pe Litoral, cât şi în Bucureşti, într-o hală foarte răcoroasă.
sursa: click.ro

Niciun comentariu: