miercuri, 13 octombrie 2010

Toţi cei 33 de mineri şi şase salvatori au fost scoşi din mina San Jose

Extraordinara scoatere la lumina a celor 33 de mineri din San Jose.
Toţi cei 33 de mineri blocaţi 69 de zile în mina San Jose au fost aduşi teferi la suprafaţă, ultimul fiind Luis Urzua, miercuri la ora 21.55 (joi, 3.55, ora României), urmat de salvatorii coborâţi în subteran pentru a ajuta la desfăşurarea operaţiunii, care astfel a luat sfârşit.

Luis Urzua a fost scos din subteran sub aplauzele şi strigătele de bucurie ale salvatorilor aflaţi la suprafaţă, în timp ce putea fi auzită o sirenă marcând reuşita operaţiunii istorice de salvare a celor 33 de mineri.

Urzua a fost ultimul miner care a ieşit din nacela metalică ridicată printr-un puţ adânc de 622 de metri, o ascensiune fără probleme ca şi pentru ceilalţi 32 de mineri.

Urzua, eliberat la aproape 22 de ore după primul miner, Florencio Avalos, a fost întâmpinat ca şi acesta de preşedintele chilian, Sebastian Pinera.

Împreună cu Sebastian Pinera, salvatorii şi autorităţile prezente, ultimul miner salvat a intonat imnul naţional chilian.

După acesta, toţi cei şase salvatori coborâţi în mină pentru a ajuta la desfăşurarea operaţiunii au fost scoşi cu bine la suprafaţă, ultimul ajungând joi la 0.30 (6.30, ora României).

Manuel Gonzalez, care a fost primul salvator coborât în mină marţi seara, la începutul operaţiunii, a fost ridicat ca şi cei 33 de mineri şi ceilalţi cinci colegi ai săi cu nacela metalică, lăsând mina goală dar încă luminată de reflectoare.

Niciun comentariu: