duminică, 14 octombrie 2007

Mioara Mantale i-a spus «nu» lui Adrian Păduraru


Îndrăgostiţi, frumoşi şi celebri. Povestea de dragoste dintre ei s-a născut repede şi intens, aşa cum îşi trăiesc şi relaţia. De curând, fericit că şi-a relansat cariera, el a cerut-o în căsătorie. Mioara Mantale i-a spus însă “nu” partenerului său, actorul Adrian Păduraru.
“Adrian a vrut să ne căsătorim, dar eu deocamdată nu vreau. Suntem împreună de prea puţin timp, doar şase luni, şi în plus am mai fost măritată şi nu vreau să mai încerc prea curând această experienţă”, şi-a explicat refuzul fostul prefect al Capitalei.
Mioara Mantale are propriile păreri despre cum trebuie să arate relaţia ei cu actorul Adrian Păduraru. Nu o să fie cununie civilă, nu o să fie nuntă, nu o să ia numele Păduraru. “Când o să mă hotărăsc să fac pasul o să facem o logodnă la biserică şi atât. E suficient legământul în faţa lui Dumnezeu”, dezvăluie Mioara.
Când a fost schimbată din funcţie de Guvernul Tăriceanu şi numită într-o funcţie inferioară, de subprefect, partenerul ei s-a bucurat. “Credea că o să am mai mult timp liber, dar nu e aşa”, spune Mioara, care se pregăteşte să revină în forţă. Îşi împarte timpul între şcoală, slujbă şi Adrian.
E fericită pentru el că a primit rolul principal din telenovela “Clanul Sprânceană”, de la Antena 1. Nu uită însă de cariera ei. S-a înscris la doctorat în drept administrativ, la Academia de Poliţie. În biroul ei de la etajul 1 al Prefecturii Capitalei, munceşte aşa cum a făcut-o mereu, cu ambiţie, în aşteptarea unor zile mai bune.
Ea a fost demisă, el are un rol de succes într-o telenovelă
Mioara Mantale a fost demisă de Guvernul Tăriceanu şi a fost acuzată de ineficienţă. A atacat decizia în instanţă şi are termen pe 22 noiembrie. “Nu mă văd pe termen lung subprefect. Este sub pregătirea mea” crede Mioara Mantale.
În schimb, lui Adrian Păduraru îi merge mai bine ca niciodată.Alături de Mioara a renăscut şi tocmai a primit unul dintre rolurile principale din evenimentul toamnei, telenovela “Clanul Sprânceană” de la Antena 1.
Sursa: click.ro

Niciun comentariu: