sâmbătă, 10 ianuarie 2009

Costi Ioniţă, mai tare ca Moga în ochii specialiştilor de la Eurovision


* Dentistul are trei piese în semifinală, Micul Mozart - numai două
* Deşi a câştigat o dată selecţia naţională, Nico continuă să participe

Juriul de specialitate a dat ieri verdictul: Eurovision 2009 a încăput pe mâinile tinerilor. O comisie alcătuită din compozitori, interpreţi, oameni de radio şi televiziune a decis cele 24 de piese care au trecut preselecţia, iar majoritatea creatorilor care continuă cursa sunt din noua generaţie. Ce-i drept, un nume precum Laurenţiu Duţă (calificat în semnifinale cu piesa The Balkan Girls, interpretată de Elena Gheorghe) poate părea deja un veteran.
La secţiunea “seniori” se pot califica, însă, doar Adrian Ordean (cu I Feel Your Presence, solistă Irina Popa) şi Laurenţiu Matei, soţul lui Nico, care i-a încredinţat nevestei şi colegei Moni-K melodia Disco Maniacs. Nico, învingătoare la selecţia naţională chiar anul trecut, continuă să participe la Eurovisionul românesc, deşi unora acest “entuziasm” le poate părea lipsit de fair play faţă de confraţii care nu şi-au primit, încă, laurii.
Anul acesta, puterea este, deocamdată, atributul lui Costi Ioniţă, care conduce în topul reuşitelor: a trecut de preselecţie cu fix trei piese. Can You Forgive, pe care o cântă chiar el, Dear Mama - interpretată de Blaxxy Girls şi Round & Round, încredinţată trupei IMBA, sunt cele trei încercări ale muzicianului-dentist de a câştiga, după ani de trudă, măcar Eurovisionul nostru.
Câte două piese au în semifinale Marius Moga (Nu am cu cine, interpretată de Red Blonde, respectiv Love Was Never Her Friend, cântată de Dalma); Norbert Kovacs de la trupa Tabassco (una - Purple - lăsată în grija grupului, cealaltă - Go On - interpretată de Adrian Molnar); George Hora, care semnează (alături de Ionuţ Botea) muzica la Perdoname - pe care o cântă Juan Xavier şi la Don't Leave, interpret Alin Nica; Cornel Ilie (solistul trupei Vank), cu Pleacă (pentru vocea Tinei) şi One Last Night (solistă Alexa); trio-ul Radu Bolfea, Marcel Botezan, Sebastian Barac, cu A Girl Like Me (cântată de Alexa) şi Sunny Days, pentru trupa Zero.
Ceilalţi concurenţi sunt Eduard Cîrcotă (cu piesa Stop, încredinţată lui Cătălin), Marius Popa (cu Strigă, interpretată de formaţia lui, Popas Band), Daniel Lăzărică (The Love Is the Life, pe care o cântă în formula Etnic), Sebastian Badiu (cu Nothing Gonna Change, solistă albaneza Besa Kokedhima), Floriana Pachia (cu al său Take the Chance), Marius Pop (Everyday, solistă Adina Drăgoescu), Cătălin Huţanu (cu You Are My Love, cântată de Cristina {chiopu) şi Romeo Zaharia, care-şi va interpreta piesa Someone like You.
Semifinalele şi finala naţională sunt programate pentru 27, 29 şi 31 ianuarie, iar câştigătorul competiţiei româneşti ne va reprezenta la Moscova, în perioada 9 - 16 mai.

Niciun comentariu: