Frumoasa Ileana Lazariuc, iubita lui Ion Ion Ţiriac, interpretează rolul unei regine extraterestre al cărei scop este cucerirea Pământului. Însă planurile ei sunt date peste cap de Steven Seagal. Frumoasa moldoveancă apare doar în finalul filmului, într-o scenă în care se bate pe viaţă şi pe moarte cu actorul american. Îmbrăcată sumar, fosta vedetă Playboy se luptă de la egal la egal cu musculosul Seagal, dar este bătută, tăiată şi, într-un final, ucisă.
Are rol de extraterestră
Admiratorii Ilenei au parte şi de scene fierbinţi, căci, la un moment dat, acesteia îi e tăiat maioul din care îi iese un sân. Acesta nu este singurul film în care Ileana şi-a arătat nurii. Ce-i drept, în filmul cu Seagal, vedeta se arată destul de zgârcită din acest punct de vedere, în schimb, în "Supravieţuitorii" lui Sergiu Nicolaescu, iubita lui Ion Ion Ţiriac a apărut goală, în toată splendoarea ei. Scena cu pricina a declanşat un val de reacţii negative la adresa Ilenei Lazariuc. Asta şi pentru că filmul s-a lansat la scurt timp după ce frumoasa brunetă a născut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu