Se afișează postările cu eticheta Balan. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Balan. Afișați toate postările

joi, 9 octombrie 2008

Crazy Loop lansează o piesă tristă


Ne-am obişnuit să-l vedem debordând de energie şi optimism, dar prin noul single pe care îl va lansa, Crazy Loop, alias Dan Bălan, ne arată o altă faţă a sa.
Piesa, „Despre tine cânt (part 2), reprezintă o continuare a celebrei melodii slow a trupei O-Zone, „Oriunde ai fi”.
Aceasta nu numai că este singura piesă ceva mai melancolică de pe primul album solo al artistului, „The power of shower”, editat de MediaPro Music, dar este şi unica interpretată în limba română.
Dan Bălan s-a născut la 6 februarie 1979 în Chişinău şi a fost fondatorul trupei O-Zone.
Formaţia şi-a câştigat renumele mondial datorită piesei „Dragostea din tei”.
sursa: onouarevista.ro

marți, 22 iulie 2008

Dan Balan cere 4.000 de euro pentru un concert

Dupa ce a incercat sa dea lovitura in Statele Unite, Dan Balan (foto), fostul component al trupei O-Zone, si-a dat seama ca tot in Romania e mai usor. Si pentru ca peste Ocean nu prea e solicitat in concerte cu proiectul sau Crazy Loop, Dan a dat unda verde concertelor in tara. Astfel, daca vrei sa-l ai pe 'internationalul' Dan Balan la nunta, botez, cumetrie sau petrecere privata, trebuie sa scoti din buzunar 4.000 de euro. Altfel, pentru concerte in aer liber, onorariul poate scadea cu aproximativ 500 de euro. Asa se face ca Balan, care are domiciuliul stabil la New York, a inceput sa faca drumuri tot mai dese in Romania, in cautarea gloriei care intarzie sa apara in America.

sursa: libertatea.ro

luni, 8 octombrie 2007

Dan Balan cu melodia Crazy Loop

Dan Balan revine in Romania


Dupa ce a dat lovitura pe piata muzicala internationala cu hitul O-Zone "Dragostea din tei", vandut in peste 12 milioane de exemplare in intreaga lume, Dan Balan se pregateste sa recucereasca publicul romanesc cu o noua piesa. Melodia se numeste "Crazy Loop (Mm - ma - ma)" si a fost deja lansata in 15 tari, sub numele de scena Crazy Loop.
sursa: cancan.ro

luni, 13 august 2007

Ce preturi au vedetele noastre

Cele mai sexy aparitii feminine din muzica romaneasca si-au pregatit pentru aceasta vara pentru spectacolele pe care le sustin prin toata tara coregrafii care te lasa fara glas. Cateva miscari lascive si cateva dansatoare indraznete costa intre 600 si 5.500 de euro. Iar daca show-ul se desfasoara intr-un cadru privat, senzatia este si mai puternica.
Nicoleta Luciu iti poate iesi din tort in schimbul a 1.200 €
Nicoleta Luciu nu renunta la actorie pentru muzica, ea incercand sa imbine ambele meserii intr-un mod placut. Se pare ca vedetei ii prind foarte bine orele petrecute pe platourile de filmare de la Buftea, caci in spectacolele pe care le sustine alaturi de dansatoarele sale se descurca de minune. Cele doua tinere care o insotesc fac adevarate show-uri erotice, completate fireste de prezenta Nicoletei. Ea insasi ii incita pe spectatori, iar cand vine vorba sa o tii in brate pe cea mai sexy femeie din Romania, nici nu te gandesti ca onorariul ei este de 1.200 de euro.

Trident - 800 €
Cele trei gratii blonde de la Trident nu au reusit sa se faca remarcate prea mult pentru vo-cea lor deosebita, insa trupurile lor zvelte nu au putut trece neobservate. Mai ales daca isi si dezgolesc anumite parti ale corpului. Toate astea pentru 800 de euro.
Laura Andresan face spectacol total - 600 €
Laura Andresan este de departe una dintre cele mai fierbinti aparitii din muzica romaneasca. Nu are deloc inhibitii, iar in show-urile pe care le sustine, cei prezenti au parte de imagini fierbinti cu ea si cu dansatoarele ei, adica pot vedea live saruturi, imbratisari si dansuri lascive, toate acestea pentru 600 de euro.

Anna Lesko te farmeca pe loc pentru 1.200 €
Anna Lesko nu mai are nici un iubit celebru, dar nici nu are nevoie. Si-a luat doua dansatoare cu care colinda tara in lung si in lat, prin diverse cluburi sau pe la concerte. Bustul ei impresionant taie rasuflarea barbatilor prezenti. Coregrafia pregatita de Anna si de fetele sale merita pe deplin cei 1.200 de euro.

Loredana are cea mai scumpa prestatie - 5.500 €
Loredana are vechime pe scena muzicala. Ea a reusit totdeauna sa se adapteze la cerintele publicului, iar cand si-a dat seama ca trebuie sa-si lase la vedere chiloteii, a facut-o fara prea mari retineri. O artista complexa, Loredana nu canta insa fara 5.500 de euro.
Andreea Banica, scumpa dar buna - 1.600 € Andreea Banica este cu siguranta o cantareata dorita de multi la petrecerile lor. Insufleteste atmosfera, canta alaturi de public si danseaza cu foc cu cei prezenti, dar si... pe cei prezenti. Andreea stie sa faca show, meritandu-si astfel onorariul de 1.600 de euro.
Andreea Balan vine cu dansatoarele - 800 €
Andreea Balan nu mai este o simpla pustoaica si lasa sa se vada acest lucru in ultimul sau videoclip. Si publicul prezent la spectacolele sale observa ca Andreea s-a maturizat si mai vede ca pentru 800 de euro ea face un adevarat spectacol alaturi de dansatoarele ei.

Daniela Gyorfi stie cum sa te duca in al noualea cer - 1.200 €
Daniela Gy?rfi este o artista care a reusit sa-si pastreze fanii de-a lungul anilor prin muzica, dar si prin look-ul sau mereu actualizat. Pe scena, Daniela este o adevarata explozie de energie si de sexualitate. Cei care au fost la concertele ei sau la petrecerile unde a fost invitata stiu acest lucru, iar sumele pentru care Daniela ii face pe barbati sa se simta ca in al 9-lea cer sunt cuprinse intre 800 si 1.200 de euro.
sursa: libertatea.ro

sâmbătă, 4 august 2007

Dan Bălan de la O-Zone - vrea sa se relanseze in muzica

Dan Bălan intenţionează să facă ... În ultimii doi ani de când trupa O-Zone s-a destrămat nu prea s-a mai auzit nimic despre Dan Bălan, liderul formaţiei. Însă el va reveni pe piaţa muzicală sub numele Crazy Loop, iar melodia de debut, "Ma ma ma", seamănă izbitor cu hitul "Dragostea din tei".
Dan Bălan promite de mai bine de un an de zile că se va relansa în muzică, de această dată cântând rock alături de o trupă de instrumentişti. Până acum, proiectul nu s-a concretizat, însă, pe Internet, se poate descărca o piesă intitulată "Ma ma ma", ce seamănă izbitor cu stilul de compoziţie al lui Dan Bălan, amintind de celebra piesă "Dragostea din tei". Proiectul se numeşte Crazy Loop, şi, deşi nu a fost absolut deloc promovat până acum, beneficiază de un site pe Internet: www.crazy-loop.com. Momentan, Dan Bălan menţine secretul în ceea ce priveşte acest proiect muzical, nedorind să ofere detalii. Cu toate acestea, nu există dubii că vocea celui care interpretează melodia "Ma ma ma" seamănă foarte bine cu cea a lui Dan, iar pozele lui Crazy Loop chiar îl dau de gol.

duminică, 29 iulie 2007

Andreea Antonescu renunt la topless



Impatimita a bailor de soare, cantareata este nevoita sa-si pastreze sutienul pe ea din cauza unor probleme medicale
Fosta colega de trupa a Andreei Balan nu s-a sfiit niciodata sa se bronzeze topless, chiar daca privirile curiosilor nu i-au dat catusi de putin pace. Lipsa de pudoare a demonstrat-o clar dupa ce a aparut nud in paginile unei reviste dedicate barbatilor, imediat ce a implinit varsta majoratului si nu a mai avut nevoie de acordul nimanui pentru a o face. Cert este ca expunerea nurilor pe plaja devenise pentru cantareata un hobby, pana in momentul in care s-a confruntat cu o serie de probleme de sanatate. La un moment dat, blonda si-a descoperit cativa noduli la unul dintre sani. Alarmata a mers la medic pentru analize si, spre norocul ei, diagnosticul nu a fost unul grav. Malformatiile fusesera provocate de o dereglare hormonala. In urma acestui incident, Andreea a fost avertizata ca, daca-si mai expune sanii la soare, problema ei poate deveni mult mai grava. Astfel, de doi ani de zile, cantareata isi pastreaza sutienul pe ea cand merge la plaja. Desi i-a luat mult sa se invete cu noile reguli, aceasta a decis sa nu-si asume niciun risc inutil. Acum, blonda nu mai face topless nici macar la solar, unde merge foarte rar.Experienta a imbunat-o Dupa ce a trecut prin spaima unui diagnostic teribil, Andreea Antonescu a fost prima care a reactionat la stirea ca si Andreea Balan se confrunta cu o problema similara. Asa-zisele resentimente dintre cele doua au disparut ca prin minune si, desi nu mai tinusera legatura de ceva timp, iubita afaceristului Traian Spak a stat alaturi de fosta sa colega pana aceasta a fost operata si rezultatele analizelor au iesit bine.



sursa: cancan.ro