duminică, 14 decembrie 2008

Valentina Pelinel prezintă "Euro Top 20" la MTV


Fotomodelul Valentina Pelinel prezintă, miercuri, de la ora 18.00, emisiunea "Euro Top 20" la MTV, la mai puţin de o lună de la debutul său în postura de VJ al postului.
După participarea la "Weekend Special", unde a realizat un top al preferinţelor sale muzicale, Valentina Pelinel şi-a îndreptat atenţia spre "Euro Top 20", unde va analiza şi comenta piesele favorite ale europenilor.

"Mi-a plăcut foarte mult rolul de VJ MTV! A fost distractiv şi interesant, iar echipa, care este formată doar din tineri, mi-a fost de mare ajutor. La ambele filmări m-am simţit în largul meu, pentru că am fost liberă să spun tot ce cred despre piesele respective", a declarat Valentina Pelinel.


Liftul spre cer al lui Ceauşescu


România deţine cel mai înalt turn pentru testat ascensoare din Europa, record inutil, fiindcă n-a fost niciodată folosit.
Astăzi, turnul înalt de 114 metri, considerat cea mai sigură clădire la seisme din ţară, e în proprietatea lui Ion Ţiriac, care-l foloseşte ca suport pentru bannerele de reclamă ale reprezentanţelor sale auto.
Citeşte povestea celui mai înalt turn pentru testat ascensoare din Europa pe http://www.gandul.info/.

Loredana lansează "Tzuki", cel mai controversat clip al său


Loredana va lansa luni, în cadrul Happy Hour de la Pro TV, cel mai nou videoclip al său, "Tzuki", care până acum a stârnit controverse în spaţiul virtual.
Un videoclip comic, despre obsesia mass-media pentru vedete şi viaţa lor intimă, un clip parodic şi scandalos, care poate fi citit în mai multe feluri, "Tzuki" este ultimul manifest ethno-fusion pe care îl propune Loredana.
Timp de 24 de ore, Loredana şi întreaga echipă a regizorului Dragoş Buliga au pus în aplicare ingeniosul scenariu, scris de Andrei Boncea special pentru acest videoclip.
La fel ca şi până acum, artista a fost propriul său stilist, pentru că fiecare dintre cele şase ţinute din clip au fost realizate exclusiv cu haine din garderoba sa personală.
Loredana aduce în acest videoclip atât pe Rodia, personajul pe care îl interpreteaza în telenovela "Regina" de la Acasă TV, cât şi pe Madonna, artista cu care este din ce ce mai des comparată. Deşi copiază voit look-urile Madonnei din videoclipuri de referinţă ale acesteia ("Hang Up", "Rain", "Erotica", "Give It To Me"), Loredana nu o parodiază pe Madonna, ci doar se joacă cu ipostaze şi imagini simbolice ale ei.
Analogia din ce în ce mai des întâlnită dintre Loredana şi Madonna,comparaţiile uneori flatante, alteori ironice cu aceasta şi, mai nou, muzica de inspiraţie romanes, i-au condus pe Loredana şi pe Dragoş Buliga să citeze într-un mod amuzant şi uşor ironic toate aceste idei în videoclipul piesei "Tzuki".
Loredana a lansat în exclusivitate pe Apropo.ro videoclipul piesei Tzuki.
După "Regina", "Tzuki" este cel de-al doilea single promovat de pe albumul cu acelaşi nume, editat de Loredana împreună cu MediaPro Music.

miercuri, 10 decembrie 2008

Teo: "Eu, când spun prieten, îmi apare mecla pocită a lui Mircea Badea"


Una dintre cele mai iubite vedete din Romania, Teo Trandafir mărturiseşte că singurul ei prieten adevărat este Mircea Badea cu care spune că are o relaţie specială care durează de ani buni."Mircea este singurul meu prieten adevărat. Eu, când spun prieten, îmi apare mecla lui pocită. Trebuie să-ţi vorbesc despre dinamica relaţiei, pentru că ea nu a fost o relaţie pur şi simplu, ci o relaţie cu dinamica ei. Mircea m-a prins pe mine într-un moment în care eu nu eram matură. Păream, dar nu eram. El era. Ştia mai multe lucruri decât mine, înţelesese mai multe despre viaţă, numai că le înţelesese prost", aşa descrie Teo relaţia pe care o are cu Mircea Badea, într-un interviu realizat de Marius Tucă, publicat în Jurnalul Naţional.
"Între noi a fost o flamă atât de tare şi o scânteie atât de puternică încât n-am fost în stare de nimic, pentru că am râs foarte mulţi ani. Atât de bine ne înţelegeam numai când ne uitam unul la altul. A adus de la mamaia nişte extraveral şi a zis că dacă luăm extraveral nu o să mai râdem atât", dezvăluie Teo, amintindu-şi de perioada în care era colegă de platou cu Badea.

Cosmina Păsărin suspină după Ceauşescu


Cosmina Păsărin a sărbătorit de Moş Nicolae într-un mod inedit. Vedeta a petrecut democrat într-un mediu comunist, la party-ul de lansare a restaurantului “La Scânteia” din Capitală, un local deschis chiar de ziua de nume a fostului dictator Nicolae Ceauşescu (foto mic), ocazie cu care a primit şi un carnet de membru simbolic de la organizatori. Invitaţii au avut parte de un regal culinar ca pe vremuri şi de un acompaniament muzical ce aducea aminte de anii de dinaintea Revoluţiei, într-o locaţie unicat, unde etajul 1 este dedicat “comuniştilor” şi etajul 2 “anticomuniştilor”.

Îl dau pe mâna poliţiei


Magda Ciumac se răzbună pe Tolea, că nu a lăsat-o să-şi vadă copilul.Cearta dintre Magda şi Tolea, reizbucnită din cauza copilului celor doi, Sasha, a devenit un caz penal. Astfel, vedeta OTV a depus luni seara plângere împotriva soţului ei, explicându-le poliţiştilor că se teme de faptul că luptătorul îşi va pune în practică ameninţările, că îi va sparge uşa de la casă şi o va ucide în faţa băieţului de doar doi ani.“Am fost şi la Poliţie să depun plângere şi să cer să fiu protejată în caz că Tolea îşi pune în practică ameninţările. Acum mă aştept ca din moment în moment să apară la uşa mea şi să intre în casă cu forţa. Cine ştie de ce e în stare să-mi facă mie şi copilului, mai ales că nu am mai vorbit cu el de când mi-a zis că mă omoară. Mi-a spus că mi-am semnat condamnarea la moarte pentru că l-am luat pe Sasha de la el de acasă şi cred că vorbea serios”, ne-a spus Magda Ciumac. Se teme că va fi ucisăÎn timp ce se juca cu Sasha, vedeta OTV ne-a mărturisit că e nerăbdătoare să vină ziua procesului de divorţ, să fie separaţi şi oficial, precum şi înfăţişarea pentru judecarea custodiei copilului. “Aştept cu nerăbdare să vină ziua procesului de custodie, să-mi câştig în instanţă fiul. Dar eu nu sunt ca el, eu o să-l las să-şi vadă băieţelul, aşa cum va decide judecătorul. Şi acum, dacă ar suna şi ar spune că nu vine cu scandal, l-aş lăsa să-l vadă pe Sasha, pentru că ştiu că e dureros să nu-ţi vezi băieţelul cu lunile, aşa cum am păţit eu”, ne-a mai spus Magda.

luni, 1 decembrie 2008

Gabriel Fătu s-a ajuns şi a uitat de prieteni. Duşmanii vor să-l omoare


Am primit la redacţie un mail în care o domnişoară, ce pare să îl cunoască destul de bine pe Gabriel Fătu, se arată ofuscată de noua atitudine a vedetei OTV. Din scrisoarea ei reiese că Fătu a fost un băiat ca oricare altul, liniştit, care circula cu tramvaiul, cumpăra de-ale mâncării de la ţărani şi multe altele. Acum, se plimbă cu BMW şi nu mai are timp de prieteni. Mai multe, puteţi afla chiar din scrisoare.„Cândva am fost colegi. Era un băiat simplu, liniştit, deosebit. Acum, s-a ajuns... Pardon, a ajuns mare. Îl ştie toată ţara şi e foarte ocupat. Nu mai are timp de nimic. De prieteni, de o cafea, de a vorbi câteva minute la telefon. Tot timpul e pe fugă, tot timpul în întârziere. Şi vorbeşte non stop la telefon. Nu se ştie cu cine. Nu cu prietenii, NU cu familia... Când mergea cu tramvaiul, cu siguranţă că era mai liniştit. Şi, poate, mai fericit. În studenţie, mergea în Piaţa Unirii şi lua, seara, de la ţărani, ce mai rămânea din cursul zilei: varză, morcovi, salate, spunând că are acasă un iepuraş. De când i-a dat Diaconescu BMW e şi mai ocupat. S-a întâlnit o prietenă de-a mea cu el, absolut întâmplător. A vrut să îi facă o poză şi s-a ofuscat. De ce trebuie să ştie toată lume că el are BMW? Nu sunt destui care îl urăsc şi care vor să îl omoare? Nu i-au spart cealaltă maşină? Acum să i-o spargă şi pe aceasta?Eu nu îmi doresc asta... Însă, mi-ar plăcea să revină pe pământ...
O fostă. Prietenă!
P.S. Oare a cui este acea mânuţă cu unghii roz, din noul său BMW???“

Nicoleta Luciu şi-a cumpărat singură maşină de lux


Plăcându-i foarte mult maşinile de lux, Nicoleta Luciu şi-a achiziţionat recent un BMW de ultimă generaţie. L-a comandat şi i-a venit foarte repede, mai ales că şi-l dorea de foarte multă vreme. Vedeta de la Acasă TV şi-a cumpărat singură autoturismul, nedorind să fie finanţată de iubitul ei. De altfel, omul de afaceri ar fi fost încântat să-i dăruiască un asemenea bolid de lux, femeii ce i-a dăruit primul său copil. Zsolt Csergo este fericit şi îndrăgostit lulea de Nicoleta, pe care a cerut-o din nou de soţie. De data asta, se pare că actriţa ce joacă în „Regina” ar fi răspuns da şi urmează mare nuntă. La cum îl ştim pe businessman, e clar că va fi o petrecere pe cinste.

Laura Andreşan s-a dat şi la taică-său, pentru a-şi atinge scopurile


Vin sărbătorile şi românii cu frica lui Dumnezeu merg la biserică pentru a se ruga de sănătate. Şi Laura Andreşan se consideră o creştină care trece din când în când pe la Casa Domnului. În prag de sărbători, Laura îşi aminteşte de persoanele dragi care au ajutat-o să ajungă un om mare. Ea a mărturisit pentru o revistă glossy cunoscută, cum a reuşit datorită farmecului ei să obţină tot ce a vrut de la bărbaţii din viaţa ei. A început prin a-şi seduce propriul părinte pentru a-şi atinge scopurile. Un alt reprezentant al sexului tare important a fost un politician care i-a oferit posibilitatea să lucreze la un alt nivel... adică să îmbine sexul cu jurnalismul. La tot ce a făcut în viaţă, nu ştie dacă Dumnezeu o iubeşte, dar dacă va ajunge în Iad, cu siguranţă, acolo va găsi răcoarea de care are nevoie, căci tare înfierbântată mai e în viaţa asta.

Băiatul care citeşte cărţile fără să le deschidă


Pat Marquis, un băiat de 12 ani din Los Angeles, părea că vede fără a-şi folosi ochii. Legat la ochi de către trei eminenţi specialişti, băiatul a trecut testele cu succes. El putea ţine pe braţe oricare dintre cărţi, putând să reproducă acolo tot ceea ce se afla înscris în acea carte. Doctorii au admis, în final, că Pat avea percepţii vizuale şi intuiţii paranormale. Deşi există multe diferenţe, este interesantă comparaţia acestui caz cu teoria „vederii fără ochi”, avansată de Jules Romains.