miercuri, 17 octombrie 2007

Bahmuteanu a nascut un Baiat - Mihai



Astazi 17 Octombrie 2007 ora 22:00 Adriana Bahmutenu a nascut un baietel. Pornind in drum spre postul de televiziune OTV unde era invitata, in dreptul Pietei Romane , Adriana Bahmuteanu a intrat in travaliu si a mers direct la spital unde a dat nastere unui baietel. Dorinta lui Prigoana cu privire la numele de Maximus nu a fost luata in considerare si se pare ca micutul bebelus se va numii Mihai.

sursa: vedete-vip.blogspot.com

ora publicarii articolului : 22:20 - 17 Oct. 2007

duminică, 14 octombrie 2007

Gina Pistol vine la Prima pentru "Ciao TV"


INVITATA. Gina Pistol va comenta in aceasta seara la Prima TV, incepand cu ora 20.00, la emisiunea "Ciao TV", cele mai picante fotografii realizate de paparazzii "Ciao!" pentru ultimul numar al revistei.
Dintre subiectele ce vor fi dezbatute in platoul emisiunii "Ciao TV" cap de lista este episodul Romanita Iovan - Radu Popa. Gina va avea ocazia sa comenteze materialele, dar numai dupa ce vor fi difuzate toate fotografiile care nu au fost publicate in revista. Alte subiecte din celebra emisiune vor fi cu Teo, care s-a apucat de slabit, precum si desuurile Andreei Banica surprinse in toata splendoarea lor.

Silvia şi colegul ei de trupă, Daniel (formaţia De La Vegas), şi-au împlinit visul din copilărie


«Am fost acasă la Elvis!»

Memphis este un orăşel parcă uitat de lume din America, pe care Silvia Lăuneanu şi Daniel Robu abia aşteptau îl vadă. Iar asta pentru că acolo este casa în care a trăit şi a făcut istorie Regele, Elvis Presley, idolul lor din copilărie. S-au plimbat din cameră în cameră, s-au simţit privilegiaţi să atingă biroul la care el a dat atâtea interviuri, să-i admire trofeele, piscina în care s-a bălăcit cu prietenii, iar la sfârşit să-şi pună, alături de alţi mii de vizitatori, semnătura pe zidul de la intrare.
“Eram în Chicago, la un turneu şi, la un moment dat, am prins două zile libere. Venise momentul să ne împlinim visul din copilărie. N-am stat prea mult pe gânduri şi ne-am dus să vedem casa lui Elvis Presley din Memphis. În acel orăşel sărăcăcios şi retras nu sunt prea multe de văzut, în afară de Graceland, domeniul lui Elvis”, îşi începe Silvia povestea.
Au ajuns acolo în luna august, perioadă în care se comemorau 30 de ani de la moartea celebrului muzician. Aleea casei era plină de coroane de flori aduse din toată lumea. “Aşa ne dădeam seama cât de mare era, cât de mulţi oameni îl venerau. Eu eram îndrăgostită de omul ăsta din clasa a şasea, era unic pentru mine. În ceea ce-l priveşte pe Daniel, întreaga lui carieră i se datorează lui Elvis, aşa a ajuns să studieze chitara. Prin urmare, ne-am dus special să vedem locul în care a trăit cu întreaga sa familie, în care au fost celebrităţi precum Beatles, Madonna, preşedinţi de stat, un loc încărcat de istorie”, adaugă Silvia.
Fiecare cameră avea o poveste, fiecare avea stilul şi arhitectura ei. Era o cameră cu masă şi canapea din trunchi de copac, cu o cascadă interioară, covor verde şi multe plante, exact ca o junglă. Se numea “jungle room”. O alta avea pe tavan un evantai enorm, din mătase strălucitoare şi colorată, iar alta era complet tapetată cu mochetă închisă la culoare.
“Erau ideile lui de amenajări şi tocmai de asta era unic. Am văzut pianina la care a cântat cu o seară înainte să moară. Era o cameră plină cu trofee, în care te simţeai ca un gândăcel, văzând câtă influenţă a avut. Ni s-au dat căşti şi, în fiecare cameră în care intram, auzeam şi vedeam, pe monitoare, scene care s-au petrecut în perioada vieţii. Atingeam biroul la care a dat primul interviu şi mă simţeam privilegiată. Am văzut că avea draperii la ferestre, probabil din nevoia de intimitate. De altfel, numai parterul casei a putut fi vizitat. În camerele de la etaj nu urcau nici prietenii lui apropiaţi, în timpul vieţii. Numai cei din familie aveau voie să urce scările. Mie îmi venea să alerg pe scări să văd ce ascunde etajul şi îmi doream, atunci, să fiu invizibilă”, mărturiseşte artista.
Dacă tot au ajuns în orăşelul lui Elvis, nu puteau să nu intre în restaurantul în care acesta a luat, de multe ori, masa. Pereţii erau tapetaţi cu fotografii de-ale lui, articole de ziar, iar muzica din local era semnată, bineînţeles, Elvis Presley.

Sursa: click.ro

Sorinel Puştiu are sală de fitness acasă


În cartierul bucureştean Crângaşi, pe strada Nicolae Filimon, se înalţă semeaţă o vilă somptuoasă din piatră de râu. Un gard înalt înconjoară construcţia, împiedicându-i pe indiscreţi să vadă ce se află dincolo de dalele de piatră ale gardului. Proprietarul casei este nimeni altul decât Sorinel Puştiu, unul dintre maneliştii care, înainte de a opta pentru o carieră în muzică, a cochetat mult timp cu sportul de performanţă. Una dintre încăperile reşedinţei sale din Crângaşi, încărcată până la refuz cu tot felul de aparate de fitness şi de forţă, vorbeşte de la sine despre fosta pasiune a cântăreţului.
Fost boxer de performanţă, Sorinel Puştiu a rămas şi în ziua de azi îndrăgostit de mai vechea lui pasiune pentru sport. Pentru că a trecut cam multişor de când a pus mănuşile în cui, dar nici nu vrea să renunţe definitiv la sport, Sorinel a găsit o soluţie de compromis.
Şi-a transformat una dintre încăperile casei într-o veritabilă sală de fitness în care ori de câte ori are ocazia îşi petrece timpul în compania aparatelor de forţă. “Genul acesta de sală te ajută să fii mereu în formă. Acesta este motivul pentru care am construit-o. Îmi place să arăt bine”, ne-a mărturisit manelistul, care spune că a dat “o căciulă de bani” pentru amenajarea sălii lui de fitness.
“Am, acolo, o grămadă de aparate, de la cele de forţă, la binecunoscuta bicicletă. Antrenamentele de menţinere a condiţiei fizice nu le fac niciodată singur, ci în compania lui Dany, puştiul meu de 6 ani, care se dă în vânt după sport şi care, în mod cert, într-un viitor apropiat mă va urma nu doar în cariera de cântăreţ, ci şi în aceea de boxer”.
Sorinel Puştiu ne-a mai spus că a investit o avere şi în locuinţa sa din Crângaşi. “Mi-am dorit întotdeauna ca familia mea să locuiască într-o casă cu arhitectură deosebită, din care să nu lipsească nimic din confortul de zi cu zi”, a mai adăugat manelistul, care, în zilele de vară, obişnuieşte să petreacă ore întregi pe terasa cochetă, amenajată în curtea interioară, la doi paşi de intrarea în imobil.


sursa: click.ro

Mioara Mantale i-a spus «nu» lui Adrian Păduraru


Îndrăgostiţi, frumoşi şi celebri. Povestea de dragoste dintre ei s-a născut repede şi intens, aşa cum îşi trăiesc şi relaţia. De curând, fericit că şi-a relansat cariera, el a cerut-o în căsătorie. Mioara Mantale i-a spus însă “nu” partenerului său, actorul Adrian Păduraru.
“Adrian a vrut să ne căsătorim, dar eu deocamdată nu vreau. Suntem împreună de prea puţin timp, doar şase luni, şi în plus am mai fost măritată şi nu vreau să mai încerc prea curând această experienţă”, şi-a explicat refuzul fostul prefect al Capitalei.
Mioara Mantale are propriile păreri despre cum trebuie să arate relaţia ei cu actorul Adrian Păduraru. Nu o să fie cununie civilă, nu o să fie nuntă, nu o să ia numele Păduraru. “Când o să mă hotărăsc să fac pasul o să facem o logodnă la biserică şi atât. E suficient legământul în faţa lui Dumnezeu”, dezvăluie Mioara.
Când a fost schimbată din funcţie de Guvernul Tăriceanu şi numită într-o funcţie inferioară, de subprefect, partenerul ei s-a bucurat. “Credea că o să am mai mult timp liber, dar nu e aşa”, spune Mioara, care se pregăteşte să revină în forţă. Îşi împarte timpul între şcoală, slujbă şi Adrian.
E fericită pentru el că a primit rolul principal din telenovela “Clanul Sprânceană”, de la Antena 1. Nu uită însă de cariera ei. S-a înscris la doctorat în drept administrativ, la Academia de Poliţie. În biroul ei de la etajul 1 al Prefecturii Capitalei, munceşte aşa cum a făcut-o mereu, cu ambiţie, în aşteptarea unor zile mai bune.
Ea a fost demisă, el are un rol de succes într-o telenovelă
Mioara Mantale a fost demisă de Guvernul Tăriceanu şi a fost acuzată de ineficienţă. A atacat decizia în instanţă şi are termen pe 22 noiembrie. “Nu mă văd pe termen lung subprefect. Este sub pregătirea mea” crede Mioara Mantale.
În schimb, lui Adrian Păduraru îi merge mai bine ca niciodată.Alături de Mioara a renăscut şi tocmai a primit unul dintre rolurile principale din evenimentul toamnei, telenovela “Clanul Sprânceană” de la Antena 1.
Sursa: click.ro

sâmbătă, 13 octombrie 2007

Helciug, «luna de lapte» în Insulele Caraibe


Liderul trupei Spitalul de Urgenţă îşi va lua soţia, pe Elena, fostă producătoare de emisiuni de la Antena 1, şi vor merge împreună 10 zile în Antigua şi Barbuda, o ţară-insulă de vis situată în Marea Caraibelor.
După o vară plină de concerte, Elena şi Dan se vor recrea lângă Marea Caraibelor, mai precis în Antigua şi Barbuda, unde se vor bucura de soare, mare şi plajă. “Este un fel de lună de lapte pentru noi. N-am apucat să ne cununăm deocamdată decât la Primărie. Urmează ca nunta propriu-zisă s-o facem la primăvară şi apoi va urma şi o binemeritată lună de miere”, a declarat pentru Click! Dan Helciug.
Cei doi tineri însurăţei vor profita din plin de intimitate pentru că băieţelul lor, Luca Dan, în vârstă de doar cinci luni va rămâne acasă. “Îl vom lăsa cu bunicii.Tocmai a împlinit cinci luni şi este foarte cuminte. Nu e deloc răsfăţat şi nici nu ne face probleme deloc”, a mai spus solistul.
Deşi Dan şi Elena îşi programseră nunta astă-vară la malul mării (în Vama Veche), ei s-au văzut nevoiţi să o amâne pe ultima sută de metri din cauza programului foarte încărcat al artistului. “Ne-am hotărât să facem până la urmă o nuntă foarte mare, cu mulţi invitaţi, anul viitor, prin martie-aprilie. Cred că vom opta pentru Clubul Diplomaţilor, o locaţie destul de încăpătoare”, ne-a mai mărturisit acesta.
Până atunci, trupa Spitalul de Urgenţă va lansa la sfârşitul anului un nou album intitulat “FPS” (Fotbal, Politică şi Sex). “Acestea sunt domeniile la care românul se pricepe cel mai bine. Va fi un album- satiră, aşa cum i-am obişnuit pe fanii noştri. Luna aceasta vom semna şi cu o nouă casă de producţie”, a adăugat Dan Helciug.
Antigua şi Barbuda sunt două insule situate în estul Mării Caraibelor, la limita Oceanului Atlantic. A fost locul preferat al regretatei Prinţese Diana şi al prinţilor moştenitori. Eric Clapton are un domeniu foarte întins pe insulă, iar familia regală britanică deţine mai mult de o treime din Barbuda. Helciug nu va merge însă însoţit de micuţul Luca, în vârstă de 5 luni.


sursa: click.ro

Păzite de negri, cu mitraliera!



Anca Neacşu, Andra Teodorescu şi Ana Maria Ferentz au făcut furori în Africa.


Aventura pe Continentul Negru a început pe 5 octombrie şi s-a încheiat în urmă cu două zile, când fetele au ajuns la Bucureşti. Andra şi Anca au povestit pentru Click! peripeţiile lor în Nigeria, acolo unde au susţinut două spectacole într-un cadru exclusivist.
După ce au făcut injecţiile obligatorii împotriva febrei galbene şi au luat pastile pentru a preveni malaria, Andra Teodorescu, Anca Neacşu şi Ana Maria Ferentz şi-au început aventura în Africa, însoţite de alte două prietene. Călătoria a fost organizată de Andra, fostă vedetă Playboy.Nu au avut voie să se îmbrace sexy“Am fost cazate în Lagos, la un hotel superb de cinci stele, unde am avut parte de o surpriză de proporţii. Ne-am trezit la uşa camerei cu o croitoreasă trimisă de organizatori pentru a ne confecţiona costume tradiţionale africane. Ar fi trebuit să purtăm fuste lungi, bluze largi şi turbane, dar am reuşit să ajungem la un compromis”, a povestit Andra pentru Click!.
În Nigeria, fetele s-au lovit mai tot timpul de restricţiile legate de religie şi tradiţie: nu au avut voie să se îmbrace sexy, să fumeze sau să consume alcool în locurile publice. Pentru siguranţa lor, româncele au fost păzite în permanenţă cu mitraliera. “Peste tot pe unde mergeam cu microbuzul eram păzite cu un Kalaşnikov. Colaboratorii noştri din Londra, care s-au ocupat de toate detaliile organizatorice, au avut grijă să fim în siguranţă”, ne-au mai spus fetele.


sursa: click.ro

vineri, 12 octombrie 2007

Radu Ştefan s-a despărţit de iubita lui «Miss»


Tocmai când este pe cale să facă o carieră de succes în modeling, Cristina (20 de ani) s-a despărţit de fotbalistul Radu Ştefan, din cauza “lipsei de comunicare”. Cei doi îşi făcuseră chiar planuri de nuntă pentru sfârşitul acestui an, naşii urmând să fi fost Diana şi Claudiu Niculescu.
Cristina şi Radu au apărut pentru prima oară împreună la cununia Dianei Munteanu cu fotbalistul Claudiu Niculescu, ce avut loc în urmă cu câteva luni. Apariţia celor doi a atras multe priviri, în special pentru tânăra şi frumoasa prietenă a dinamovistului, “vinovată” de cuplarea lor făcându-se Mihaela, soţia lui Cristi Borcea.
Studentă la Drept, Cristina (20 de ani) cochetează de ceva vreme cu moda, ea numărându-se joi seară printre cele 11 concurente de la Miss Bucureşti 2007, alături de Alexandra Enăchescu, iubita unui alt fotbalist dinamovist, Cristi Pulhac.
Deşi a reuşit să obţină unul dintre premiile speciale ale serii, devenind imaginea Michele Beauty Center&SPA (salon al cărui general manager este Mihaela Borcea), Cristina a mărturisit ziariştilor prezenţi la eveniment că trece prin-tr-o perioadă mai dificilă, despărţindu-se recent de fotbalistul Radu Ştefan: “Nu mai suntem împreună. Am decis să ne despăţim din cauza lipsei de comunicare”.
Cătălin Botezatu a creat ţinutele fetelor şi a fost totodată preşedintele juriului, din care au mai făcut parte Mihaela Borcea şi Zina Dumitrescu (care a ajuns la Cabaret într-o superbă limuzină Lincoln de 9 metri lungime).
Prezentatoarea Dana Săvuică a purtat nişte superbe bijuterii Rosato, imaginea acestora fiind celebra actriţă Demi Moore. La eveniment au mai fost prezenţi Cristi Borcea, Gigi Neţoiu, Mihai Albu, Irinel şi Monica Columbeanu etc. Miss Bucureşti are 15 ani
Câştigătoarea concursului a fost nimeni alta decât mezina competiţiei, Sanda Apachiţei, în vârstă de doar 15 ani, care a primit un weekend în străinătate şi o seară romantică în limuzină pentru ea şi alte şapte prietene. Pe locul 2 s-a situat Ana Moise (21 ani), iar Alexandra Enăchescu (prietena fotbalistului Cristi Pulhac) a obţinut premiul 3.


sursa: click.ro

luni, 8 octombrie 2007

Dan Balan cu melodia Crazy Loop

Dan Balan revine in Romania


Dupa ce a dat lovitura pe piata muzicala internationala cu hitul O-Zone "Dragostea din tei", vandut in peste 12 milioane de exemplare in intreaga lume, Dan Balan se pregateste sa recucereasca publicul romanesc cu o noua piesa. Melodia se numeste "Crazy Loop (Mm - ma - ma)" si a fost deja lansata in 15 tari, sub numele de scena Crazy Loop.
sursa: cancan.ro

Anna Lesko indeplineste dorinte necunoscutilor


Cantareata a demarat o campanie online, prin care indeplineste dorinte ce au caracter social celor care ii cer ajutorul. Vedeta, in colaborare cu reteaua 1001romania.ro, va ajuta mai multe persoane sa-si vada visul cu ochii. Incepand cu 8 octombrie pana la sfarsitul lunii noiembrie se vor organiza bilunar trageri la sorti prin care se vor desemna castigatorii. Acestia vor fi premiati in prima saptamana a lunii decembrie.


sursa: cancan.ro

Corina Chiriac canta electro cu Morandi ?!


Una dintre cele mai cunoscute cantarete din vechea garda, Corina Chiriac, a acceptat oferta lui Marius Moga de a colabora cu el si cu Randi la cel mai nou proiect al trupei. Artista a interpretat refrenul unei piese electro in limba spaniola, melodie dupa care a fost botezat si albumul Morandi, "Next". Compozitorul si componentul trupei Morandi, Marius Moga, a marturisit ca s-a gandit inca de la inceput la vocea Corinei Chiriac si ca a avut emotii mari cand i-a propus artistei sa lucreze cu el. Teama compozitorului s-a dovedit insa nejustificata, pentru ca vedeta a fost bucuroasa sa colaboreze cu cineva din generatia tanara. Contributia Corinei Chiriac l-a piesa "Next" nu s-a rezumat la vocea pusa pe refren, cantareata scriind impreuna cu Marius si textul melodiei. In urma acestei intalniri, artista a obtinut promisiunea "Micului Mozart" de a-i compune piesele de pe viitorul ei album, chiar daca Moga este ocupat pana peste cap si, din cauza asta, este nevoit sa lucreze noaptea pentru a nu o dezamagi pe Corina.
(U.M.V.)
sursa: cancan.ro

joi, 4 octombrie 2007

Nevasta lui Adi Minune are coc de 1.000 de euro


Cati şi manelistul Adi Simionescu au fost, duminică, naşii cuplului Ştefania şi Florin Salam, care şi-au pus pirostriile tocmai în staţiunea turcească de fiţe Antalya.
La nuntă, care a costat jumătate de milion de euro, nevasta manelistului a luat ochii invitaţilor cu coafura realizată de hair-stilist-ul Marian Dârţă, un coc impresionant la care acesta a lucrat mai multe ore.
Cati a fost atât de încântată de minunea care a ieşit din mâinile acestuia încât l-a recompensat cu nu mai puţin de 1.000 de euro.
Marian Dârţă va fi în curând gazda unui nou show de televiziune în care va avea ca invitaţi mai mulţi manelişti, că doar nu degeaba a ajuns hair-stilist-ul de curte al acestora.
sursa: click.ro

Lazarus şi-a luat puşcă şi pistol

Incisivul realizator OTV Luis Lazarus a “reuşit” să supere multă lume cu ancheta pe care o face despre dispariţia avocatei Elodia Ghinescu, din Braşov. Jurnalistul a primit mai multe ameninţări directe, dar spune că nu îi este frică pentru că este înarmat “până în dinţi”. Are câine, puşcă şi pistol şi este în permanenţă “conectat” la o firmă de bodyguarzi.
Dacă ar fi atacat în casă va fi vai şi amar de cel care încearcă, spune Lazarus. Chiar dacă ar fi să treacă vreun atacator de sistemul sofisticat de alarmă a vilei, după gard aşteaptă furios Armand, un câine cât un urs.
“E încă pui, are doar un an, dar are 80 kg şi este un Ciobănesc caucazian foarte agresiv”, spune jurnalistul OTV.
În plus, Lazarus are şi o puşcă de colecţie - pe care nu o poate scoate de pe proprietate, dar pe care poate să o folosească în apărare.
“Este o puşcă Suhl, clasificată ca armă de colecţie, nu poate fi scoasă din casă, dar o pot folosi legal pentru apărarea proprietăţii”, precizează Luis Lazarus. De parcă nu ar fi de ajuns, realizatorul OTV are şi un pistol pe care îl poartă în toc, la curea, pregătit să facă gaură, dacă este nevoie.
Ca să fie în siguranţă, Luis Lazarus are contract cu o firmă de bodyguarzi şi este suficient să apese un buton din maşină şi în trei minute apar “băieţii”.
“Până acum, primeam câteva mesaje negative, din câteva sute, pe zi. Acum, au început să apară ameninţările, prin SMS, pe e-mail şi la redacţie. Nu-i nimic, mie nu mi-e frică. Îi aştept, pregătit pentru orice situaţie, mai spune Luis Lazarus.

sursa: click.ro

Prigoana s-a intors sa asiste la nasterea fiului sau


Desi a declarat ca prezenta lui nu este necesara, pentru ca nu e ginecolog, miliardarul a revenit la sentimente mai buneIeri, in jurul orei 13.30, Silviu Prigoana a aterizat pe Aeroportul International Henri Coanda. Cu toate ca nimeni nu mai spera sa-si faca aparitia inainte de nasterea celui de-al treilea fiu al sau, nonconformistul miliardar a sosit in tara in ultimul moment. Acesta a fost asteptat la iesirea din aeroport de Adriana Bahmuteanu, care a venit insotita de sofer sa-l intampine pe tatal copilului ei. Incarcat cu valize, in care a indesat, pesemne, cadourile pentru Mihai Maximus (n.r. - asa cum doresc sa-si boteze baietelul) si "comenzile" pe care Adriana i le-a facut pe perioada sederii lui in America, Prigoana s-a urcat in masina si au pornit impreuna catre locuinta lor din Kogalniceanu. Desi a declarat, recent, ca prezenta lui la maternitate nu are cum sa fie necesara, atata timp cat nu este medic ginecolog, miliardarul a revenit la sentimente mai bune si i-a facut pe plac Adrianei, intorcandu-se in Romania. In momentul plecarii lui Prigoana in SUA, relatia celor doi era destul de tensionata. In timp ce acesta ii impunea iubitei sa mearga sa nasca peste Ocean, ea tinea mortis sa ramana in tara, unde s-ar fi simtit mult mai in siguranta. Probabil ca pozele realizate cu ajutorul ecografului 4D, in care este infatisat micutul Mihai Maximus, l-au induplecat pe Prigoana sa-i fie alaturi la nastere. Odata cu revenirea in tara, Silviu Prigoana a facut "curatenie" si la Eco Prisal, concediindu-l de la conducerea firmei clujene pe Daniel Prigoana, fratele lui mai mare. Decizia lui Silviu Prigoana a fost sustinuta si de Asociatia Generala a Actionarilor.
sursa: cancan.ro

Lavinia Sandru - divorteaza


Proaspata mamica Lavinia Sandru da semne ca vrea sa isi regaseasca libertatea, odata ce nu mai e de acord sa se numeasca Valcov, in acte.


Una dintre legile lui Murphy spune ca solvabilitatea unei companii e invers proportionala cu opulenta firmei de la intrare. Teoria s-ar putea aplica si la casnicia vicepresedintei Lavinia Sandru, cea care a avut cea mai lunga petrecere de nunta de dupa Revolutie, aceasta durand cam trei saptamani. Dupa numai doi ani, insa, deputata PIN nu mai vrea sa poarte numele sotului sau, primarul Slatinei, Darius Valcov. Or, se stie dintotdeauna, pentru o femeie, numele de fata e o povara de care cauta sa scape cat mai repede, necum sa isi doreasca revenirea la el. In justitie, multe batalii se poarta la divorturi doar pentru dreptul femeilor de a pastra numele fostilor soti. Lavinia, insa, a inaintat recent o cerere catre Serviciul public comunitar local de evidenta a persoanelor, de pe langa Consiliul Local al municipiului Slatina, pentru a reveni la numele de dinainte de casatorie. Cererea a fost aprobata de primar, adica de sotul ei, Darius Valcov, astfel ca in acest moment Lavinia Sandru-Valcov se numeste doar Lavinia Sandru. O solicitare, sa recunoastem, mai mult decat stranie in cadrul unui cuplu care se vrea a fi trainic si care trimite, mai degraba, cu gandul la iminenta unui divort. De vina ar putea fi orientarile politice diferite ale celor doi soti care au alimentat multe speculatii inca de pe vremea cand erau doar iubiti: ea este la PIN, partid total anti-Basescu, in timp ce sotul e profund devotat presedintelui, in calitate de membru al PD, pozitie pe care, de curand, a refuzat sa o schimbe cu cea de liberal. Reamintim ca Basescu este cel care a trimis-o pe Lavinia "pe centura", in cadrul unei interventii brutale, care a facut multa valva, fara ca sotul acesteia sa fi reactionat in vreun fel. In plus, doamna Sandru sta, in ultima perioada, aproape tot timpul la Bucuresti si se pregateste de Strasbourg, in timp ce sotul e legat de orasul oltean, ceea ce numai bine nu face unei casnicii. Am incercat ieri, fara rezultat, sa obtinem o opinie din parte Laviniei Sandru care nu a fost de gasit nici macar la votarea motiunii.
sursa: cancan.ro